duminică, 1 noiembrie 2009

Nu Priviti la suferinta

NU PRIVITI LA SUFERINTA

Nu priviti la suferinta pentru Domnul cu-intristare,ea nu-i blestem nici rusine, ci e cinstea cea mai mare.


Suferinta pentru Domnul nu e noapte, ci-i lumina,nu e zbucium si-apasare, ci e liniste divina.


Suferinta pentru Domnul nu-i cadere,ci-i-inaltare,nu e pierdere-n viata, ci-i castigul cel mai mare.


Suferinta pentru Domnul nu e chin, ci-i mangaierenu e plans, ci-i cantec dulce , nu-i slabie, ci-i putere.


-Binecuvantati pe Domnul cand veti fi in incercare,caci prin ea va faceti vrednici de rasplata viitoare.


Nu cartiti, nici nu va plangeti, ci-o rabdati cu bucurie,caci ea trece, dar cununa va ramane pe vecie.

vineri, 25 septembrie 2009

Preotia lui Hristos in Biserica prin preotia slujitoare

Preotia lui Hristos, in Biserica prin preotia slujitoare. Dar aceasta jertfa n-o poate aduce orice credincios, caci in acest caz nu s-ar mai arata ca ea e adusa “pentru toti”, ci fiecare ar aduce-o pentru sine. Ea trebuie sa fie adusa de unul pentru toti, reprezentand pe Hristos, Care, ca unul, Se aduce jertfa pentru toti. Acesta e preotul, slujitor al Bisericii, cu raspundere pentru o comunitate. Prin aceasta se arata in acelasi timp constiintei credinciosului ca el are nevoie de Hristos ca Mijlocitor. Preotul simbolizeaza pe Hristos ca Mijlocitor, simbolizeaza faptul ca omul nu poate intra prin sine in relatia iubitoare nesfasita cu Dumnezeu.


Deci slujirea preoteasca, invatatoreasca si imparateasca generala, cu caracter individual, are nevoie de preotia slujitoare a Bisericii sau a comunitatii ca baza a ei. Si precum Hristos nu Si-a luat preotia de la Sine, asa nu si-o pot lua de la ele nici persoanele randuite la aceasta preotie slujitoare si nu le-o poate da nici comunitatea. Pe de alta parte, Hristos ca Mijlocitor mijloceste catre Dumnezeu Tatal, avand ca scop sa obtina ca om iertarea pentru oameni de la Dumnezeu. Ca atare El nu-Si ia singur preotia, ci e randuit in slujba de Mijlocitor de catre Dumnezeu Tatal: “Si nici nu-Si ia de la Sine slujba aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu, dupa cum si Aaron; asa si Hristos nu S-a preamarit pe Sine Insusi, ca sa Se faca Arhiereu, ci Cel ce a grait catre El: “Tu esti preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec” (Evr. 5, 4-6).


De aceea, nici cel prin care se simbolizeaza Hristos, ca preot deosebit de credinciosi, nu-si poate lua preotia de la sine, caci in acest caz si-ar lua-o fiecare credincios de la sine si nu s-ar mai respecta adevarul ca preotul e chemat de Dumnezeu si nu s-ar mai recunoaste faptul ca prin preot este simbolizat Hristos, ca deosebit de fiecare credincios si de toti laoalalta, ca Mijlocitor al lor. De aceea preotul nu poate primi preotia lui nici de la comunitate, caci comunitatea e compusa din membrii ei care nu sunt preoti. Comunitatea trebuie sa recunoasca si ca intreg, sau ca Biserica, faptul ca Hristos, in calitate de Cap al ei, este altceva decat ea ca trup al Lui, ca ea insasi are nevoie de Hristos ca Mijlocitor, iar faptul acesta trebuie sa se faca vizibil prin preotul slujitor si mijlocitor. Atat credinciosii ca persoane individuale, cat si comunitatea trebuie sa se refere la Hristos ca la Mijlocitorul deosebit de ei si de ea, prin preotii care nu sunt randuiti preoti de comunitate, ci sunt randuiti de Dumnezeu asemenea lui Hristos, ca chipuri vizibile ale lui Hristos, sau ca organe ale Lui.


Preotia. ca activare in planul sensibil a preotiei nevazute a lui Hristos, sau a mijlocirii Lui catre Dumnezeu, e un dar al lui Dumnezeu. Credinciosii au mereu nevoie de preotul vizibil, deosebit de ei, pentru ca au mereu nevoie de Hristos, ca Mijlocitor. Omul nu-si rapeste mantuirea de la Dumnezeu, cum ar fi in cazul cand s-ar face el insusi preot. Nici comunitatea nu o poate rapi, ca sa dea preotia de la sine. Precum Hristos a fost trimis de Tatal ca Mijlocitor, asa preotii si episcopii sunt trimisi de Hristos ca cei prin care Isi implineste in mod vazut lucrarea Sa mijlocitoare sau mantuitoare. De aceea ei primesc de la Hristos Duhul Sau, ca Hristos sa savaseasca prin ei lucrarea Sa de mantuire.


Precum. M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi… Luati Duh Sfant; carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi, iar carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20, 23). Sau: “Eu v-am ales pe voi si v-am pus pe voi, ca sa mergeti si roada sa aduceti si roada voastra sa ramana” (In. 15, 16). Respingand preotia slujitoare a Bisericii, conceptia protestanta a respins necesitatea impartasirii noastre de jertfa lui Hristos si deci necesitatea prezentarii ei in continuare in Biserica, deci si pe Hristos in aceasta stare de jertfa. Aceasta o face insa Hristos pana azi si de aceea pana azi El trimite pe slujitorii acestei jertfe. Hristos a chemat prin Apostolii Sai pe urmasii lor, primii episcopi, apoi prin fiecare generatie de episcopi alti episcopi si prin fiecare episcop, pe preotii Bisericii locale pastorite de El.


Cele trei trepte ale preotiei. Apostolii, ca martorii lui Hristos cel inviat si ca pietre de temelie pe care s-a intemeiat Biserica, nu au urmasi. Dar ca detinatori ai plenitudinii harului intregii slujiri mantuitoare in Biserica, au ca urmasi pe episcopi intr-o succesiune neintrerupta. “Apostolii ne-au binevestit, fiind trimisi de Iisus Hristos. Iar Hristos a fost trimis de Dumnezeu. Hristos e deci de la Dumnezeu si Apostolii de la Hristos.” Hristos a transmis Apostolilor “toate cate le-a auzit de la Tatal” (In. 15, 15). In continuare si cei ce au urmat Apostolilor, “fiind randuiti episcopi in diferite parti, sunt dupa hotaraea lui Iisus Hristos”. Ei urmeaza, potrivit Sfantului Ignatie, Apostolilor “ca Iisus Hristos, Tatalui”, continuand lucrarea lor. Dupa Clement Romanul, Apostolii predicand “in tari si orase… au pus inceputurile bisericilor, cercand in Duhul pe episcopi si pe diaconii celor ce aveau sa creada…


Au asezat ,pe cei mai inainte pomeniti si le-au randuit ca, de vor adormi, sa le urmeze in slujba lor sfanta (Liturghia) alti barbati probati”. Astfel “episcopii, urmasii Apostolilor, sunt socotiti partasi ai aceluiasi har arhieresc si ai aceleiasi invataturi si pazitori ai Bisericii”. Fiecare episcop e urmasul tuturor Apostolilor, caci fiecare Apostol se afla in comuniune cu toti ceilalti Apostoli. Iar dupa aceea, fiecare episcop e hirotonit de mai multi episcopi in numele intregului episcopat, primind acelasi har si aceeasi invatatura pe care le-au avut toti Apostolii si toti episcopii si odata cu aceasta putand impartasi preotilor, si prin ei credinciosilor eparhiei sale, acelasi har si aceeasi invatatura neschimbata, care sut in toata Biserica, sau punandu-i in comuniune cu Acelasi Hristos, Care, aducandu-Se Tatalui ca jertfa in continuare, isi tine umanitatea Sa in legatura iubirii nesfasite cu Tatal.

duminică, 13 septembrie 2009

Inaltarea Sfintei Cruci

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea înaltarii Cinstitei si de viata facatoarei Cruci: Inaltarea Sfintei Cruci.
Constantin cel Mare, întâiul împarat al crestinilor, avea razboi, precum zic unii din istorici, la Roma împotriva lui Maxentiu, pâna a nu lua împaratia. Iar altii zic ca la apa Dunarii împotriva scitilor.
Vazând ca multimea potrivnicilor era mai multa decât oastea lui, era cuprins de nedumerire si frica. Atunci i s-a aratat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, si litere romane împrejurul Crucii, care si acelea erau închipuite cu stele si ziceau: "Întru aceasta vei birui". Facând numaidecât o cruce de aur, dupa chipul celei ce i se aratase, si poruncind sa fie purtata înaintea ostasilor sai, au dat razboi cu vrajmasii, dintre care cei mai multi au pierit, iar altii au fugit.
Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost rastignit pe Cruce, si crezând ca Acesta este Adevaratul Dumnezeu si întarindu-se cu Botezul împreuna cu maica-sa, a trimis-o la Ierusalim ca sa gaseasca Crucea lui Hristos. Si a aflat-o ascunsa, împreuna cu celelalte doua cruci, pe care fusesera rastigniti tâlharii; si nu numai crucile, ci si piroanele le-au aflat. Nestiind împarateasa care ar fi Crucea Domnului, s-a aratat aceasta prin minune. O femeie vaduva moarta, de care s-a atins Crucea a înviat; iar celelalte doua cruci ale tâlharilor nu au aratat nici un semn de minune.

Atunci împarateasa s-a închinat si a sarutat Crucea, împreuna cu toata suita. Si neputând încapea tot poporul sa se închine s-a rugat ca macar sa o vada. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, si a înaltat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si vazând-o poporul, a început a striga: "Doamne miluieste!" Si de atunci a început a se tine sarbatoarea Înaltarii Cinstitei Cruci.

Doamne Ajuta!

sâmbătă, 15 august 2009

Adormirea Maicii Domnului


Maica Domnului este cea mai inalta sfintenie omeneasca cunoscuta si cinstita de Sfanta Biserica, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seama dintre sarbatorile ei. Este o sarbatoare pregatita, precum se stie, printr-un post de doua saptamani. In Sfanta Scriptura, nu aflam nimic despre moartea Maicii Domnului.
In schimb, cantarile si imnele de la Vecernia si Utrenia sarbatorii ne vestesc adevarata traditie a Bisericii in aceasta privinta:
Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.
S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.
Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.
Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.
Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei.
Dumnezeului nostru slava!

vineri, 26 iunie 2009

duminică, 24 mai 2009

Elder Cleopa - Fear of God

Atunci cand cararile vietii s ecutremacand nimic nu mai are sens cand oamenii si viata iti intoarce spatele , cand toate planurile tare pare ca esueaza , te uiti spre cer si strigi catre cel mai bun prieten al oamenilor Isus Hristos ;el traieste in noi vrea sa i spunem ” Doamne te iubim , vino si ajuta ne in viata schimba ma ” el nu va spune niciodata nu ci ne va da bratul sau si ne va indreprta catre un viitor plin de fericire si glorie , fara el nimic nu putem face , totul in lume trece : viata , femeia , masina , vila , anii, totul se duce dar prin el ramanem vesnici.